Bazilica San Marco, Veneția

(muzică) Suntem în Bazilica San Marco din Veneția. Poartă hramul Sfântului Marcu pentru că aici se află relicvele sale. Câțiva negustori venețieni au furat trupul Sfântului Marcu din Alexandria în 829. Odată ajuns la Veneția, a devenit o relicvă foarte importantă, iar la scurt timp a început construcția bisericii. Acum să ne gândim: Sfântul Marcu este unul dintre Evangheliști deci unul dintre autorii Noului Testament. Nici nu putea fi mai important de atât. Ideea aducerii Sfântului din Alexandria avea o mare însemnătate pentru că la momentul respectiv Egiptul nu mai era sub control bizantin, nu mai aparținea lumii creștine, ci celei islamice. Există o legendă care spune că Sfântul Marcu a avut o viziune în care locul său de veci era Veneția. Este acel tip de legendă care are rolul de a justifica astfel de evenimente istorice. Da, așa le vedem noi acum în secolul XXI. Biserica este bizantină, în toate aspectele arhitecturii bizantine. Suntem într-o biserică începută în 1063, construită în locul altor două altare mai mici și mai vechi. Toate referințele de aici indică Bizanțul în mod direct. Venețienii doreau ca arta și arhitectura lor să evoce tradițiile bizantine, estice, dar mai ales pe cele din Constantinopol. Așa că această biserică a avut ca punct de pornire Biserica Sfinții Apostoli din Constantinopol care azi nu mai există. La fel ca Biserica Sfinții Apostoli, San Marco are un plan în cruce greacă, cu brațele egale și acoperite de cupole. O altă cupolă este la intersecție. Toate aceste cupole arată legătura directă cu arhitectura din Constantinopol: cupole cu un rând de ferestre la bază. Rezultă un inel de lumină care dă impresia unui dom fără susținere, care pur-și-simplu plutește deasupra. Aceasta este ideea interiorului senzația că te afli într-o cutie aurită cu bijuterii. Pereții acoperiți de mozaicuri aurite dau impresia că ceea ce era solid se dizolvă în lumină strălucitoare. Sunt 3700 metri pătrați de mozaic. Mozaicurile datează din perioade diferite. Să privim la unul dintre primele mozaicuri în care este reprezentată scena Anastasis sau Coborârea lui Iisus în iad. Îl vedem pe Iisus coborât iad. A dărâmat porțile și salvează sufletele cinstite care ajunseseră în iad înainte să poată fi mântuite, înainte de crucificarea lui Iisus. Chiar îl vedem pe Iisus luându-l de mână pe Adam, care este urmat de Eva. Îi salvează și astfel cei doi pot intra acum în Rai, după ce stătuseră în pragul iadului. Observăm că Iisus îl prinde pe Adam de încheietură, nu îl ține de mână. Este sugerată ideea că oamenii nu se pot salva singuri, au nevoie de Iisus, de sacrificiul lui Iisus. Cu alte cuvinte, nu este un parteneriat, Iisus îi conduce afară. După Adam și Eva, vor urma alte suflete. Poate profeții Vechiului Testament? Partea mea preferată este zona unde stă Iisus. Stă cu picioarele pe Satana, redat cu mâinile în lanțuri și cu o piele mai închisă la culoare. În jur sunt resturile porților doborâte de Iisus. Se văd lanțuri împrăștiate, chei și porțile iadului reprezentate în formă de cruce. Și toate aceste detalii sunt redate în stil bizantin, pe fundal auriu, cu drapaje construite din linii, mult mai stilizate decât atunci când ele îmbracă un om. Privește-l pe Iisus, la mâna cu care îl trage pe Adam. Chiar deasupra cotului este o porțiune de drapaj care flutură în aer. Nu doar pare că are o viață proprie, ci sugerează că Iisus tocmai a ajuns acolo. Corpurile sunt alungite, nu au proporțiile artei antice, grecești și nici pe cele din Renaștere. Ne aflăm în momentul de vârf al stilului bizantin, când reprezentarea corpului uman este simbolică, departe de reprezentarea precisă bazată pe observație. Dacă ne uităm la îngenuncherea lui Adam, la genunchi, gambă și coapsă, redarea este tot distorsionată. Nu se poate vorbi de naturalism. Acesta este limbajul simbolic bizantin pe care îl știm deja bine. (muzică)