Cultura vizuală a Siciliei normande

Sicilia, insula aflată în sud-vestul Italiei, este adesea descrisă ca fiind un centru al Mării Mediterane. La nord-est, insula este separată de restul Italiei, și implicit de creștinismul european, de doar 4 km de apă. La sud, Strâmtoarea Siciliei, de doar 145 km lățime, conecta Sicilia de Ifrīqiyya (Tunisia de astăzi), de teritoriile musulmane din nordul Africii și de . Apele Mediteranei mai conectau insula și de țărmurile mai îndepărtate ale Califatului Fatimid din Egipt, cu capitala la Cairo, dar și de Imperiul Roman de Răsărit "Bizantin", a cărui capitală era Constantinopol (Istanbulul de astăzi). Fiind, practic, un pod peste Mediterana, Sicilia a atras încontinuu coloniști și cuceritori, încurajând în același timp comerțul, călătoriile și interacțiunile artistice din regiune.

Timp de secole, conducătorii bizantini, iar apoi cei islamici, au guvernat insula Siciliei. În secolul XI, conducătorii puși pe război din sudul Italiei, bizantinii și , au angajat mercenari normanzi, din nordul Franței, pentru a-i ajuta în disputele dintre ei și cele împotriva musulmanilor locali. Venind din nordul Franței, invadatorii normanzi au cucerit gradual regiunea pentru ei înșiși, dobândind control asupra Siciliei și sudului Italiei până la venirea anului 1091. În aceeași vreme, normanzii invadau Anglia, iar asta a însemnat că normanzii au fost capabili să stabilească avanposturi independente atât în Sicilia, cât și în Anglia, unde au preluat din tradițiile artistice și arhitecturale locale pentru propriile lor monumente. În sudul Italiei și în Sicilia, normanzii au unificat întreaga regiune ca și Regatul Siciliei normande—care a existat între 1130 și 1194—cu orașul Palermo ca și capită.

Sub regii normanzi , și , Sicilia a prosperat ca și un centru multietnic. Deși regii normanzi erau creștini latini, adică loiali Papei de la Roma, aceștia domneau peste o populație diversă, predominant necreștină, și au ocrotit o ambianță multiculturală pe insulă. Politicile lor locale au împrumat și reformulat în mod activ tradițiile culturale, religioase și administrative locale, grecești (bizantine) și islamice. Ca parte a acestor politici, regii normanzi au fost patroni ai artelor și arhitecturii, lucrări care aduceau împreună culturile vizuale distincte ale regiunii mediteraneene—bizantine, islamice și romanice. Făcând acest lucru, aceștia s-au reinventat și s-au prezentat în fața poporului ca și conducători creștini legitimi.

Ca parte a unui proiect amplu de transformare a Palermolui în capitala înfloritoare a noului lor regat, regii normanzi au construit la o scară fără precedent pe insulă. Au oferit regatului un palat elaborat, Palatul Regal (cunoscut și ca Palatul Normanzilor), ce dispunea de propria sa capelă, Capela Palatină, au oferit catedralele din Cefalù și Monreale (vezi aici locațiile lor pe hartă) și numeroase alte clădiri suburbane. Capela Palatină, cel mai faimos monument regal normand, combină cu măiestrie diferite influențe arhitecturale și decorative, precum mozaicuri în stil bizantin, un tavan cu în stil islamic, podele și plăci de perete multicolore din marmură și piatră. Estetica rezultată a transformat clădirea într-un manifest vizual al ambițiilor mediteraneene ale regelui.

Precum Capela Palatină, celelalte biserici și catedrale ale regilor normanzi ofereau și ele aceeași sinteză a formelor bizantine, islamice și romanice. Catedrala Cefalù a lui Roger al II-lea (vezi aici locația ei pe hartă), contruită între 1131 și 1240, combină numeroasele tradiții decorative locale. În ansamblu, designul său amintește de arhitectura normandă și franceză din nordul Europei, urmărind un design de abație latină și decorată în interior cu mozaicuri în stil bizantin, incluzând imagini cu Hristos , Maica Domnului, apostoli și profeți în absidă.

Deși calitatea excepțională a mozaicurilor capelei i-a împins pe mulți cercetători să creadă că Roger al II-lea a importat meșteri bizantini în Sicilia pentru a-i decora bisericile, există și posibilitatea ca mozaicurile capelei să fi fost realizate de artizani locali.

Mai mult, deasupra naosului găsim grinzi de lemn pictate și panouri în formă de stea în stil islamic. Scenele lor pictate, precum cele ale muqarnas-urilor Capelei Palatine, înfățișează viața de la curte, desenate din repertoriul islamic. Originile meșterilor care au realizat acest tavan rămân disputate, cercetătorii sugerând multiple opțiuni: Sicilia însăși, Egiptul fatimid, Africa de Nord, nordul Siriei și nordul Irakului.

În mod similar, reușita arhitecturală a regelui Wilhelm al II-lea poate fi văzută la Monreale (vezi aici locația pe hartă): un complex mare, compus dintr-o catedrală, și un claustru, terminat în 1174. Pe fațada estică a bisericii, decorațiunile în stil islamic, ce constau din medalioane geometrice și repetate, sunt formate prin alternarea pietrei și marmurei negre și albe.

La interior, catedrala este compusă aproape în totalitate din suprafețe plane, oferit suficient spațiu pentru mozaicuri. În sanctuarul central, imagini cu Hristos Pantokrator, Fecioara și sfinții împodobesc absida centrală, în timp ce absidele laterale înfățișează scene din viețile Sfinților Petru și Pavel. Transeptul și culoarele conțin scene din viața lui Iisus, precum și scene din Vechiul Testament și din viața Mariei.

O pereche de panouri de mozaic îl arată pe Wilhelm al II-lea fiind încoronat chiar de Dumnezeu și donându-și biserica către Fecioara Maria. Poziționat în sanctuar, deasupra tronului regal și amvonului, sau platforma, episcopului, cele două panouri reprezintă prezența regelui în cadrul bisericii și al spațiului sacru al sanctuarului. Pe lângă asta, din moment ce Wilhelm apare în veșmintele sale regale, semănând cu împărații bizantini, panourile înglobeau dorința sa de a emula bogăția și prestigiul Imperiului Bizantin.

Pe lângă clădirile ecleziastice, regii normanzi au construit și clădiri regale suburbane, pentru recreere și sesiuni de vânătoare, înconjurate de grădini luxuriante. Prin arhitectura și felul în care tratează vegetația din jur, aceste palate își trăgeau esența din arhitectura și grădinile islamice.

Wilhem I și Wilhelm al II-lea și-au construit palatele, La Zisa și La Cuba (numit după forma asemănătoare unui cub), în cadrul parcului Genoardo, care își trage numele din fraza în arabă "Jannat al-ard", însemnând "paradis pe pământ". Palatul Zisa (1164–75) se înalță peste un peisaj cu grădini fertile, împodobite cu fântâni și iazuri, realizate printr-o demonstrație impresioantă de inginerie hidraulică.

Fântâna din sala principală este acoperită de muqarnas elaborate și inscripții în arabă ce descriu holul ca fiind "manifestarea paradisului pe pământ". În centrul salonului se află o impresioantă fântână de perete în stil islamic cu un jgheab de apă înclinat (shādirwān), cu caneluri în zig-zag. Suprafața ondulată crea un sunet aparte și modele în apă pe măsură ce aceasta curgea printr-un sistem elegant de fântâni, culminând într-un iaz cu pești aflat în fața palatului. O reprezentare a unei fântâni similare poate fi găsită pe tavanul cu muqarnas de la Capela Palatină.

Pe lângă arhitectura monumentală, regii normanzi și-au deseminat mesajul despre legitimitatea domniei lor prin monede, texte multilingve și obiecte. În ciuda schimbării conducerii politice, monetăria regală a normanzilor a continuat să producă tari-ul sicilian, un sfert de dinar din aur bătut inițial în Sicilia musulmană (înainte ca insula să fie cucerită de normanzi). După încoronarea sa, tarii emiși de regele Roger al II-lea i-au impus autoritatea prin folosirea arabei, cât și a limbii grecești (limba bizantinilor).

Una din fețele monedei înfățișează o cruce și inscripția în greacă IC XC NI KA (Iisus Hristos biruiește), înconjurată de numele în arabă al monetăriei și data baterii. Pe spate, scris complet în arabă—o limbă vernaculară și intelectuală în Sicilia normandă a acelor vremuri—, apare numele și titlul onorific al regelui, precum și numele monetăriei și data baterii, conform calendarului lunar islamic. Prin asta, moneda prezintă declarația puterii statului sicilian și a domniei normande, în limbile textuale și simbolice care dominau în Mediterana medievală.

Bijuteriile, fildeșurile și produsele textile ale atelierelor regale, la rândul lor, combinau o varietate de forme vizuale, stiluri și limbi. Exemplele de aici sunt mantaua de încoronare a regelui Roger al II-lea de mai sus, cu stilul său islamic și arabă, și picturile de pe cutiile de fildeș, ce combinau scene creștine cu scene islamice.

Cutia arătată aici, compusă dintr-o cutie dreptunghiulară de lemn cu plăci subțiri de fildeș fixate cu pene de fildeș, este decorată pe toate părțile cu imagini realizate în vopsea neagră și foiță de aur. Scenele de vânătoare sunt comune în arta islamică, laturile acestei cutii având șoimi și ogari ce urmăresc gazele și un leopard prinzându-și prada, alături de un medalion cu Hristos flancat de doi sfinți.

Majoritatea artei și arhitecturii care supraviețuiește din perioada Siciliei normande a fost creată de și pentru regii latino-creștino-normanzi ai insulei. Dar o parte dintre aceste opere ne prezintă arta și identitatea populației diverse de pe insulă. Unul dintre cele mai faimoase monumente de acest gen este biserica Santa Maria dell’Ammiraglio din Palermo, cunoscută ca și Martorana. George din Antiohia, marele vizir (sau prim ministrul) arabo-creștin al regelui Roger al II-lea, a construit biserica pe post de capelă privată de înmormântare pentru el și familia sa, dar și pentru ale orașului. Pe de-o parte, aceasta seamănă mult cu Capela Palatină a regelui Roger al II-lea în materie de mozaicuri, podele opus sectile sau prin plăcile de marmură. Pe de altă parte, epigrafia arabă a bisericii își trage esența mai mult din identitatea arabo-creștină a lui George.

Mozaicul din cupola bisericii, cu imagini ale lui Hristos Pantokrator alături de arhangheli, este înconjurat de o bandă îngustă din lemn, cândva pictată cu traducerea în arabă a două texte din liturghia grecească.

În mod similar, un funerar opulent din marmură albă comemorează moartea Anei, mama lui Grisandus, un preot ce a slujit la Capela Palatină. Patru texte sunt inscripționate în jurul crucii multicolore de pe podea, fiecare într-o altă limbă—latină (stânga), greacă (dreapta), arabă (jos) și iudeo-arabă (adică araba scrisă cu alfabetul evreiesc; sus). Cu toate că puțini oameni ar fi fost capabili să citească epitaful cvadrilingv în totalitatea sa, chiar și un privitor analfabet ar fi înțeles, sau i s-ar fi putut explica, că cele patru texte reprezintă cele patru comunități religioase ale regatului. Mai mult, ornamentul opus sectile i-ar fi reamintit privitorului de decorațiunile din bisericile și palatele regale de pe insulă, prin asta vizualizându-se prestigiul patronului său.

Aceste clădiri și lucrări de artă sunt expresia unei identități culturale și vizuale unice ale Siciliei normande. Folosindu-se de stilurile locale, dar și de tradițiile artistice mai îndepărtate din Bizanț, Egiptul fatimid, Magreb și din Levant, regii și nobilii Siciliei normande au mobilizat cultura vizuală a insulei în promovarea ideologiei lor regale și în articularea identității lor religioase.

Lisa Reilly, The Invention of Norman Visual Culture: Art, Politics, and Dynastic Ambition (Cambridge University Press, 2020)

William Tronzo, The Cultures of his Kingdom: Roger II and the Cappella Palatina in Palermo (Princeton University Press, 1997)