If you're seeing this message, it means we're having trouble loading external resources on our website.

Dacă sunteţi în spatele unui filtru de web, vă rugăm să vă asiguraţi că domeniile *. kastatic.org şi *. kasandbox.org sunt deblocate.

Conţinutul principal

Legarea cărții

Biblioteca Universității Leiden, BPL 114
Placa de lemn a unei coperți medievale, BBiblioteca Universității Leiden, Țările de Jos, BPL MS 114, foto: Giulio Menna

Plăci de lemn

Manuscrisele medievale, chiar și cele mici, pot fi surprinzător de grele. Bibliile gigantice, volume mare care pot avea jumătate de metru înălțime, cântăresc și 25 kg. Este nevoie de doi bibliotecari să care obiectul la masa ta. O bună parte din greutate este dată de plăcile de lemn folosite la coperta cărții. Pentru a proteja colițele care alcătuiau manuscrisul, plăci de lemn erau plasate în față și în spate, ca și coperți. Colițele erau apoi legate cu niște curele subțiri de piele care treceau prin găurile făcute în plăcile de lemn. Curelușele stăteau fixe în lemn, precum vedem în imaginea de mai sus (a se observa dungile albe). Acest proces oferea o legătură surprinzător de fermă, care a rezistat timp de secole. Toate aceste părți sunt ascunse privirii, fiindcă plăcile au fost mai apoi acoperite cu piele (care era adesea plină de decorațiuni). Mii de bucăți de copaci medievali stau ascunși în interiorul cărților, precum o mică pădure pusă pe un raft.

Coperta de pergament

Biblioteca Universității Leiden, VLQ1
Copertă din pergament, "limp binding", Biblioteca Universității Leiden, Țările de Jos, VLQ MS 1, secolul XI (coperta din sec. XVII?), foto: Giulio Menna
Copertarea numită în engleză "limp binding" este un anumit tip care era popular în vremurile medievale. Cea mai notabilă caracteristică a sa este lipsa plăcilor de lemn. Cu o astfel de copertă, colițele sunt învelite de un pergament simplu, fără ajutorul unor plăci de lemn. Grupurile de colițe ale acestei metode—de obicei în număr limitat—sunt atașate de pergamentul exterior prin ațe subțiri, care sunt vizibile în exterior. O copertare cu pergament rezulta într-un manuscris mai ușor, adică unul mai ușor de transportat. Acest tip de copertare reducea și costurile, din moment ce nu era nevoie de lemn, iar procesul de legare dura mai puțin. Probabil din aceste motive, acest tip de copertă era foarte popular printre studenții medievali.

Accesorii

Biblioteca Universității Leiden, BPL2778
Biblioteca Universității Leiden, Țările de Jos, BPL MS 2778, foto: Giulio Menna
Multe cărți medievale erau o plăcere pentru ochi chiar și când erau închise. Diverse "accesorii" strălucitoare erau atașate de placajul de lemn din exteriorul cărții. Cele mai pronunțate dintre acestea sunt așa-numitele "bosses", piese de metal protective atașate de colțurile coperții. Mult mai comune sunt clemele, bucăți de metal care țineau cartea închisă. Acestea erau necesare fiindcă, spre deosebire de hârtie, pergamentul are tendința de a se umfla, lucru care putea deschide cartea. O clemă era, deci, necesară pentru a ține cartea închisă când nu era folosită, protejând textul din interior. De asemenea, pe copertă se adăugau adesea și decorațiuni—motive florale, linii ondulate sau chiar o scenă pictată. Astfel de elemente decorative de pe exteriorul copertei au devenit mai comune mai ales spre sfârșitul Evului Mediu.
Eseu scris de Dr. Erik Kwakkel